Un spectacol curajos, tulburator si cu o poetica foarte personala. Cele nespuse sunt mai importante decat orice in spectacolul lui Afrim, care se sprijina doar partial pe cuvinte. Evadarile din cuvant impreuna cu imaginile video proiectate dau spectacolului doza de suprarealism specifica acestui regizor.

Cristina Modreanu,Gandul


Insule de pustietate interioara, personajele plutesc pe scena cu toate legaturile in deriva, aratand cum regizorul Radu Afrim si-a modificat din nou registrul. Fara schimb de replici, cu monologuri care se intretaie doar, pe scena apar nu doar oameni din carne si sange fierbinte, ci si umbre de nostalgie, de proiectie, de amintire, de ce ar fi putut fi daca...

Cristina Rusiecki, Adevarul


Textul lui Lagarce e dur ca o cremene. Neindurator ca moartea. Taios ca o coala. Scrisa poetic de Lagarce, muribund de SIDA. Te obliga sa-ti amintesti, duios, de duminicile copilariei colorate-n verde si rosu, de cei mai buni prieteni dobanditi departe de casa, de nevoia de iubire (a ta si a celor din jur), de dreptul de a fi (ne)fericit. Un carusel de emotii, senzatii si flashback-uri care-i sufoca lui Louis orice impuls de a le spune alor lui ca e pe moarte…

Daca vreti povestea-ntreaga, mergeti sa traiti acest spectacol. Radu Afrim si-a ales o echipa de actori extraordinari. Superba scenografia lui Mihai Pacurar, o secventa tusanta de travesti plus o voce nebanuit de frumoasa. Spectacol de teatru. Unul adevarat.

Claudia Daboveanu, Jurnalul national


Dincolo de partea actoriceasca, perfect inchegata si coerenta, piesa mai scoate un as din maneca, anume coregrafia. Toti actorii sunt si foarte buni dansatori. Miscarile sunt perfect sincronizate. Fragmente de cabaret, dansuri “improvizate”, miscari milimetric calculate. Atat scenografia, cat si proiectiile video realizate de Mihai Pacurar sunt dozate atent, ca intr-un laborator. Piesa este plina de jocuri, de trimiteri, de tot felul de detalii care se leaga perfect unele de altele.

Andra Matzal, Cotidianul